Din nou obsesii si vise

In viata mea, linistita dealtfel, au revenit visele zbuciumate si vechile obsesii. Nu am mai avut asemenea trairi din liceu, pe vremea iubirilor neimpartasite, acum revin toate in mintea mea buluc, si romantele lui Minulescu, pustiitul Adrian Paunescu, geniul pustiu al lui Eminescu, melodiile rock din trecut. Am trecut de mult peste acele trairi, iubirea mea este cuminte si molcoma, cateodata zbuciumata sub impulsul momentului, sotul meu nu este perfect, nici nu mi-as fi dorit vreodata, este iubitor si ma cunoaste "ca pe un cal breaz" cum ar zice mama. Doar ce m-am trezit dintr-un vis foarte ciudat, cum ma certam cu al meu citand din "Geniu Pustiu": daca ai cunoaste tu cat de putin sufletul meu acesta, te-ai infiora, nu stii, nu-ti poti imagina cat e de pustiu, cat e de desert in el; e intocmai ca gandirea idioata si stearpa a unui om ale carui urechi sunt surde ca lutul, a carui gura e muta ca pamantul, a carui ochi sunt orbi ca piatra. Nu mai simt nimic, si cand pot stoarce o lacrima din ochi ma simt ferice. Cateodata nu mai aud bataile pustiitului meu suflet, cateodata suflarea mi se curma-n piept, ca vantul ce se curma prin ruinele zdrobite de muntii anilor, cateodata mai simt si eu!....

Si el riposta...nu e adevarat, trezeste-te!!! aduna-ti gandurile! nu esti tu! ce inseamna toate lucrurile astea? noi ne iubim!

Iar eu continuam ... Oh! de-as putea iubi! A nu putea iubi inseamna a trece prin lume singur, marginit in pasi, in ochi - sa te zvarcolesti in stramtoarea sufletului tau celui rece, sa cauti a-l aprofunda si sa vezi cat e de secat si ca apele sale se pierd in nisipul secaciunii sociale, se ard de caldura unei societati de oameni ce traiesc numai din ura unuia catre celalalt. A nu iubi nu-i nimica, a nu putea iubi e grozav!

Si el a plecat...iar eu m-am trezit ragusita de puterea vorbelor spuse-n vis. M-am asezat la calculator, am rememorat toate cele traite in lumea onirica, am constientizat ca toate cele spuse de mine nu erau plasma imaginatiei mele , ci o veche iubire din trecut pe care o identificasem eu cu acest citat din Eminescu...si am inceput sa scriu, si mare mi-a fost mirarea cand nu mi-am adus aminte citatele pe care le urlasem mai devreme-n vis intocmai, ci doar franturi...asa ca a trebuit sa iau cartea ca sa pot sa scriu intocmai cele de mai devreme, inca mai stiam care este pagina...

Care va sa zica, in vis, sunt mai puternica, am mintea mai limpede, imi aduc aminte orice lucru intocmai...si credeti-ma, au trecut cel putin 8 ani de cand nu am mai citit Geniu Pustiu, insa in vis mi l-am amintit intocmai, iar treaza am rememorat si identificat cele spuse... ciudata este intortocheata minte-a omului si uite cum cele uitate revin in vise...ca si cum ai visa nestiut pe plaja planetei lumina oaselor pierdute, si-ti vine sa te spanzuri de ape singur!

O obsesie ROCK din trecut

Videoclipul meu preferat, nu s-a inventat altul mai "touching" ca acesta...
Darkness imprisoning me
All that I see
I cannot live
I cannot die
Trapped in myself
Body my holding cell

Amintire...apropo de Adrian Paunescu

Citind blogul lui Adrian - si anume poezia lui Adrian Paunescu mi-am adus aminte de o alta poezie, a lui Minulescu, desi n-are nici o legatura cu cea mentionata mai devreme, asta oare pentru ca sunt putin nebuna? si...daca stau bine sa ma gandesc cred ca se numeste "Cantecul nebunului", desi n-as baga mana-n foc...Sper sa mi-o aduc aminte pe toata:





Ei sunt cuminti...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt cel ce-am fost mereu,
Poate ca cel cuminte-s Eu-
Desi de cate ori le-o spun,
Eu pentru Ei...sunt tot nebun...





Ei ma urasc ca nu-s ca Ei...
Eu ii iubesc ca nu-s ca Mine...
Ei beau
Si mint fara rusine,
Si-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun...ca nu-s ca Ei...

Dar cum din ei toti numai Eu
Nu sunt ca ei,
Am sa ma duc
De voia mea la balamuc-
Si fiindca nu-mi va parea rau,
Cumintele voi fi tot Eu.





Cand am citit pentru prima oara poezia asta mi s-a parut extrem de realista, imediat m-am identificat cu eul poetic...:)) si acum e una din poeziile mele de suflet.

Despre...a nu mai fi

Am inceput ziua la birou vesela, curand insa au inceput problemele existentiale ale cumnatei mele, dealtfel colega cu mine. Nu m-am intristat, din contra, am ras cu pofta. A inceput sa-mi povesteasca cum, venind spre munca in autobuzul plin de bosorogi a inceput sa se intrebe daca va ajunge si ea vreodata baba. Si brusc in minte i-a incoltit o intrebare: "Cum adica sa nu mai fiu?" si aproape ca i s-a facut rau gandindu-se la lucrul acesta. Pentru ea nu exista conceptia de a nu mai fi, daca nu mai este, ce este sau unde? Ciudat, nu? Nu m-as fi asteptatniciodata ca ea sa-si puna astfel de intrebari...pentru ca eu o stiu ca pe un "fan" al inmormantarilor, un "groopie" al mortilor, insa, in timp ce scriam am realizat...probabil ca nu s-a gandit niciodata la a nu mai fi ea, ci doar a acceptat neexistenta altora ca atare.
Auzind fabuloasa discutie, o alta colega intervine cu o dilema si mai mare. Povesteste din copilarie cand ajungand la inmormantarea unchiului ei si-a dat seama ca el este cel de-acolo, fara suflare, dar totusi nu este el...??!??...dar continua...caci un om daca ramane fara o mana, sau un picior sau orice alta parte a corpului :)) (a se vedea cazul Ciomu!) ramane in esenta tot el, acelasi om de altadata, insa el...mortul, era el dar totusi nu era si ea s-a gandit atunci ca daca el nu era acolo, cu siguranta il va intalni alta data, in alte circumstante, pe el, chiar el, cel pe care-l stia, preferatul...
Cam asa am inceput eu dimineata! Sunt inca vesela...

Tinerete, prieteni vechi si poezii, atat...nimic mai mult

Astazi, in pelerinajele mele prin sertarele pline de hartii si agende, am descoperit scrisorelele cu iubitzeii din copilarie si o groaza de alte porcarioare, de la o pietricica si o scoica primite de la "my first", pana la interminabilele "love letters"-uri din care multe nu mai inteleg acum. Descoperirea cea mai interesanta totusi este seria de 3 nuvele scrisa de un bun prieten de-al meu pe-atunci, de la liceul Ovidus. Acest personaj, pe numele lui adevarat Mihai Sava, personalitate contradictorie, dar in acelasi timp fascinanta, "spirit viu si nobil"(cum ii placea lui sa se autointituleze a capatat notorietate literara ca nuvelist prin cunoscuta sa opera "Aruncatul cu privirea"... M-am prapadit de ras recitindu-le si recunoscand toate personajele (elevi eminenti ai liceului Ovidius si profesori). initial am vrut sa transcriu macar una din nuvele, dar mi-am dat seama ca nu ar avea farmec pentru cei care nu au cunoscut eroii principali in the real life...

....mai devreme am mintit, referitor la cea mai interesanta descoperire...nu era cea expusa mai devreme, ci alta...poeziile scrise de mine in primii ani de liceu...wow!!! ce copil tampitel eram pe-atunci, si ce poezii fara rima scriam, dar, una peste alta nu sunt chiar atat de rele, doar triste. Doamne, ce iubiri zbuciumate am putut trai cand am scris asta?!?
"Te-am intalnit in priviri,
Te-am regasit in simtiri.
Las inima-mi sa-ti spuna
De dragostea-mi nebuna!
Las glasul sa-ti sopteasca,
Iubirea nebuneasca.
Deschide-ti sufletul,
Ofera-mi zambetul.
Ah! Ce crud esti!
Ma innebunesti!
In soapta de-as vorbi,
Sau muta de as fi,
Cu sufletul m-ai auzi!
De ce pretinzi ca nu iubesti?
Cand plangi si te framanti.
De ce te minti ca n-a ramas nimic?
De ce renunti la tot ce-a fost mai bun?
De ce sa fie scrum?
De ce-a ramas doar fum?
Iarta-ma ca te iubesc,
Si ca te-am vrut vreodata.
Si iarta-ma ca te doresc,
Asa-i! Sunt vinovata!
Dar te iubesc de-atata vreme,
Ca timpul s-a oprit in loc
Si am uitat cum e sa simti in vene,
De-atata patima si dor sa arzi in foc."

D-ale tineretii valuri! Cat am mai suferit (probabil), in mintea mea a ramas acum doar o urma vaga a acelor iubiri trecute...imi amintesc ca mi-a fost greu, ca au fost momente cumplite. O amintire clara mi-a ramas, stiu ca dupa o relatie destul de scurta dar intensa ca si trairi, trasesem eu concluzia ca nu voi mai iubi pe nimeni niciodata. Doamne, cat eram de sigura!!! acum zambesc sau mai degraba as rade in hohote gandindu-ma la cele trecute...cat de naiva eram!!!
Trebuie sa recunosc ca uneori imi este dor de naivitatea mea de altadata, de gandurile indesate intr-o agenda zi si noapte, de randurile fara noima insirate pretutindeni unde gaseam un spatiu gol, de picioarele pline de nisip, de blugii rupti in genunchi (si nu numai!), de votca saniuta inghitita pe nerasuflate pe banca-n parc, de saruturile din statia de troleu... cred ca mi-e dor de mine de-altadat' ... dar nu mai sunt! Pacat! Poate ma redescopar curand, sau poate las viata din mine sa fie EU, dar nu!!! mai bine nu! artistii nu sunt buni in tara noastra!.....AAA!!! Nu eu eram artistul, ci EU de altadat' era odata...
Asta mi-aduce aminte de altceva, o alta polologhie-a tineretii:
"Totul
E plin
Si bizar.
Atat de gol,
Fara rost,
Spatiu imens
Totusi...nimic!"

Sursa melancoliei...

Am descperit care era misterioasa sursa a melancoliei mele de zilele trecute. De fapt era un mare motiv de bucurie, dar deh, organismul reactioneaza cum vrea el...sau mintea, o ia cateodata in directii inimaginabile. Ei bine, asta mi s-a intamplat mie saptamana trecuta...Ce? O alta viata lua nastere in mine, inlauntrul meu. Imi vine sa tip in gura mare, sa auda toata lumea, in sfarsit s-a intamplat minunea...SUNT INSARCINATA!!!
Este ciudat, e fericire amestecata cu panica in acelasi timp. Partea interesanta de-abia acum incepe...sau de fapt a inceput deja. Nici nu am intrat bine in clanul viitoarelor mamici si deja inteleg marile frustrari ale femeilor gravide in cautarea unui doctor, nu cel mai smecher...ci doar un om, un bun profesionist. de ce zic ca inteleg? Pai, astazi a fost prima mea vizita la ginecolog, plecata de la birou doar cu banuiala unei sarcini confirmate anterior si de un test pozitiv... cum a fost? ei bine, aici vine partea interesanta, a fost "mirobolant" cum ar spune o prietena de-a mea.
de ce asa?...pai de ce sa fie altfel? (ma intreb eu acum, retoric, evident) Ca orice viitoare mamica sau presupusa viitoare mamica, la o prima vizita la medic ai anumite asteptari, sa nu cumva sa credeti ca asteptarile mele erau mari, din contra...voiam in primul rand o confirmare a sarciii si evident o mica discutie despre ce trebuie si ce nu trebuie sa fac in aceasta perioada, atat...nimic mai mult!
Asta era ceea ce doream eu....ce s-a intamplat de fapt:
- Buna ziua! am zis eu zambind destul de timid.
- Bun.....aaaaahh......OOO....tilia (zise in cele din urma uitandu-se pe fisa dna doctor), da-ti chilotzii jos! (da, exact asa, nici cati ani ai, nici ce vrei, ca poate eu aveam o buba-n talpa si fiind mai de la tara mi-a zis mie tzatza Rada ca la ginecolog tre' sa ma duc ca sa-mi treaca)
si eu ca un copil mic si prost, m-am conformat...si de-abia cu picioarele sus pe caldaram/ bicicleta/ tricicleta sau cum dreq i-o mai zice, m-a intrebat una-alta.
singura concluzie pe care a putut sa o traga: sarcina nu este cu siguranta mai mare de 5 saptamani si aceasta concluzie venind imediat dupa precizarea mea...ultima menstruatie a fost acum 5 saptamani....DAAAHHHH!!! chiar si eu, neavand nici un fel de studii medicale CRED, doar CRED ca as fi putut trage aceasta concluzie!

Azi...sau ce a mai ramas din ziua de azi!

Astazi m-am simtit ca o vietuitoare intr-un borcan...fara capac, dar totusi, abia puteam respira...si fara apa, dar simteam cum ma inec cu fiecare clipa ce trece. Am invatat totusi sa zambesc, nu azi...ci altadata, doar asta mi-a ramas. Nu e asa in fiecare zi, doar azi! o fi o zi mai speciala! Aproape a trecut...

N-am mai fost de mult in borcanul cu melancolie...nu mi se intampla!!! Important este ca in starea mea nu sunt singura, e lucrul care imi confera certitudinea ca voi reusi sa revin la starea mea...vesnic zambitoare, mai mult vesela decat trista!

Cred ca imi este dor! Imi este dor cateodata de mine, umbland pe strazi in cautarea unghiului perfect...de fapt, imi este dor de aparatul meu de fotografiat, cel mai vechi prieten! Eu si cu el umbland pe strazi, goi, fara tinta, cautand doar cerul, o fata ridata de trecerea timpului...ceva, orice! Chiar si o raza de lumina: "Spre soare rad! Eu nu-mi am inima in cap, nici creieri n-am in inima.Sunt beat de lume si-s pagan!"

Mi-e dor!!! Mi-e dor de tine, mi-e tine de tine, mi-e inauntrul meu de tine, mi-e nu stiu cum, mi-e nu stiu ce, mi-e dor de tine ca de casa...imi pasa!

cred ca stiu acum...mi-e dor de poezie si de fotografii, ele erau viata mea, si le-am inlocuit, si mi-a fost bine si fara ele, dar acum imi lipsesc...trebuie sa le aduc inapoi!... partea interesanta este ca vin singure, nu trebuie sa le chem eu! :)

deja am inceput sa zambesc!

De ce blogul "visul ca viata"?

Ro: Pentru ca visarea este ceea ce ne tine pe noi oamenii in viata...este prima actiune impotriva mortii. Globul pamantesc este mult prea mic si extrem de neincapator astfel inct sa ne permitem sa gresim, trebuie sa fim perfecti aici pe pamant astfel incat sa putem gresi apoi intre stele...in vise. Dar cine reuseste sa fie perfect macar pentru o clipa, pot sa va spun doar ca mie nu-mi iese, si daca staubine sa ma gandesc, nici nu cred ca am incercat vreodata sa fiu perfecta.

Eng: Because dreaming is what keeps us humans alive... it is the first action against death. The earth is too small that we can not afford to make mistakes, we have to be perfect here on earth so we can make mistakes afterward between two stars...in our dreams. But who can be perfect at least for one moment? I must tell you that I can, and if I think about it, I guess I never even tried to be perfect.

Ro: Sau poate da??? Cred ca da...pe undeva prin liceu, si cred ca atunci am comis-o cel mai tare!

Eng: Or maybe I did? I guess I did...somewhere in highschool, and that's the time I made a big mistake.

Ro: Ma rog...a trecut! A ramas doar o durere surda a vremurilor de atunci...si totusi...cata veselie, si biletele, si smiley face-uri erau pe-atunci! Is it just a dream? A child's dream? A nightmare?

Eng: Oh well...it is gone! What is left of it is just a deaf pain...and though...how much joy, and the funny notes and the smiley faces where then! Is it just a dream? A child's dream? A nightmare?