sâmbătă, 27 februarie 2010

All is broken


Nu stiu cum se face ca absolut totul in jurul meu se destrama. Cand imi propun ceva si o fac din tot sufletul fara sa dau inapoi intotdeauna se intampla ceva astfel incat sa se ruineze totul in jurul meu macar pentru o clipa. Tot ceea ce ma mai scotea dintr-o stare de melancolie idioata era faptul ca incepusem sa scriu o carte si chiar mergea totul ca pe roate, incepusem sa scriu din ce in ce mai mult si cu mai mult elan parca in fiecare zi, insa nu avea cum sa se termine totul cu bine. Mai aveam mult pana sa termin dar cel mai greu lucru este inceputul in orice, sa te gandesti sa scrii o carte, sa deschizi laptopul, sa ai o pagina alba in fata ta si sa incepi sa scrii ... este greu pana asterni primele cuvinte dupa care de obcei vine totul de la sine. Dar pagina alba de inceput este o corvoada, este ca si cum mintea ti s-ar bloca in loc si ai n-ai reusi sa rostesti nici un cuvant, desi gandurile te duc intr-o anumita directie. Inainte sa ma apuc sa scriu aveam deja contrurat in cap subiectul, stiam care va fi punctul culminant si aveam si o vaga impresie despre sfarsit, insa inceputul... este tragic sa-l scrii. De cum s-a asternut prima fraza restul cuvintelor se rostogolesc din ganduri fara incetare. Acum sa revin la faptul ca nu avea cum sa se termine cu bine... absolut tot ce am scris a fost compromis, hardul de la laptop s-a stricat, am pierdut absolut tot de pe el, inclusiv in jur de 50 de pagini din noua mea carte. Cum eu sunt o optimista incurabila, m-am gandit ca nu am cum sa pierd absolut tot, ca sigur se poate recupera ceva, astfel incat am scris in continuare pe o agenda continuarea a ceea ce scrisesem pana atunci. Acum ma aflu ca acum aproape doua luni in fata unei pagini albe si trebuie sa o iau de la capat, bineinteles ca imi amintesc tot ceea ce scrisesem ... dar prima fraza... care era?

Parca totul in jurul meu se prabuseste de fiecare data cand incep un lucru nou si vreau sa-l duc pana la capat, caci niciodata nu mi-au placut lucrurile neterminate. Dar o sa razbat, o sa astern din nou o prima fraza, si o voi lua de la capat la fel cum am facut-o de alte sute de ori.

miercuri, 3 februarie 2010

Inalta-ti sunetul

Ridica-ti capul sus! Lasa vioara incet sa-ti intre sub barbie. Mainile sa le lasi moi, arcusul incordat...Ochii inchisi. Cat de mult te-am dorit! Dar nu te cunosc. Nu-ti stiu rosturile. Nu stiu cum sa te fac sa razi, nici sa suspini, cu atat mai putin sa canti. Arcusul aluneca usor pe vioara veche a altuia. Buricele degetelor iti sangereaza de incordare... Sunetele se inalta strigatoare catre cer ... din ce in ce mai tari, si mai ascutite... tremurande. Este singurul sunet care-mi face inima sa tresalte... si cel al vocii tale. Nu stiu ce note canti, ar putea fi orcare insa insiruirea lor este absolut superba. Mi se ridica parul de pe ceafa la fiecare sunet inaltator si imi tremura inima la fiecare acord lin. Te-am vrut candva de mult. Nu mi te-ai oferit... N-am mai avut timp apoi ca sa te-nvat, sa te strunesc. M-am resemnat. Acum te ascult mereu cum vibrezi pentru altii... dar urechile mele au fost tot timpul pentru tine. Sunetele tale imi raman agatate in timpan ore intregi si-atunci ... inchid ochii si te ascult... Mereu!


luni, 1 februarie 2010

Romanta luminii pierdute


Stau tintuita in nemarginire. Aerul e gol si miroase a zori. Se crapase de ziua de mult, acolo in departare. Inaintam cu pasi marunti prin ceata. Nu vedeam nimic, caci ochii imi erau orbi de tine. La mine era mereu intuneric. Bezna aluneca peste mine. Mirosul de ceata imi intra in vene. Mergeam in neant gandindu-ma... Tot intuneric si pasi din ce in ce mai mari. Oare o sa ajung? Pleoapele imi sunt ca de plumb. Am ochii inchisi. Pasesc mai departe. Zgomotul golului infinit aproape ca ma trezeste. Se opreste brusc si acum e liniste. Linistea surda se asterne deasupra cetii si a gandurilor mele. Gandurile rele se lasa la fund si peste ele se asterne zgomotul somnolent al treziei. Gandurile bune raman agatate in ceata de-un cui de lumina firava. Genele se zbat intre pleoape. Se crapa de ziua si pe retina mea. Lumina asurzitoare imi patrunde intre ganduri. Ochii se casca ca dupa betie. Sunt treaza in suflet si aici pe pamant. Respir adanc. Narile sfredelesc aerul plesuv. Am ajuns. Lumina isi intinde mainile si da ceata la o parte. E paradisul meu, acolo aerul e plin si miroase a soare. Nu mai sunt oarba de tine, doar de minunea luminii ce-si intinde aripile catre ochii mei. Romanta luminii imi danseaza pe pleoape... Sunt eu, aceeasi, cu ochii scaldati in lumina!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.