vineri, 15 octombrie 2010

Adio vorbelor!

Sursa imaginii: http://jadore.xcc.ro

Supărarea-mi cruntă îmi sfredeleşte-n suflet. Nu mai sunt nimic din ce-aş fi vrut să fiu. Neantul mă-mpresoară din toate părţile iar aerul jilav îmi pătrunde-n nările însetate. E negru pretutindeni şi gol, la fel de gol ca-n sufletul meu. Întunericul se ridică la fel ca aburul de la picioarele mele, şi se ridică, şi se ridică... până-mi pătrunde-n gânduri. Nimic în gândurile mele acum, doar negru absolut ridicat la rang celest. Lacrimi limpezi brăzdează obrazu-mi crud şi lasă urme adânci ale trecerii lor, însă nu pe obraz ci-n suflet. Acelaşi suflet mucegăit şi scrijelit de altă dată, acelaşi... care nu mai strigă acum după ajutor ci rămâne tăcut, în umbră ca urma unui suflet plăpând de altădată, acelaşi...rănile sunt noi! Bărbia-mi tremură, de aceleaşi vorbe mute ce se lovesc de pereţii negri ai neantului şi se-ntorc ca un ecou, un ecou necunoscut căci parcă nu sunt vorbele mele. Nu le mai vreau, nu le mai recunosc... nici în cuvinte nu mă mai regăsesc! Nici măcar ele nu mă mai vor, nici măcar ele nu mă mai ajută. Poate că e mai bine dacă fug de ele, să le las în urmă ca fărâmă de vorbă mută ce nu-şi poate striga frustrarea... Poate că da... căci le văd cum mă privesc cu ochi aprigi şi cum vor să se întoarcă toate împotriva mea! Ce le-am făcut, numai bine... le-am ordonat frumos şi înşiruit cu tâlc pe hârtie, le-am dat viată de multe ori, le-am făcut să traiască alături de mine, şi de Sara şi bucurii dar şi tristeţi şi neîmpliniri... le-am lăsat să vorbească de multe ori în locul meu, le-am adunat de prin cărţi fermecate şi din poveştile bunicii mele, le-am rostit cu patos de multe ori, alteori cu bucurie, alteori şoptit în barbă printre lacrimi. Acum nu le mai vreau, nu mai vreau să le rostesc şi nici să le scriu. Duhul neantului îmi şopteşte-n ureche : ‘’Lasă-le să moară, să sufere... căci ele nu te mai vor, tu de ce le-ai mai vrea ? Te mai regăseşti în ele şi alături de ele ?‘’. Răspunsul meu rămase mut, căci nu mă mai regăseam în vorbe, nici în cele cu iz de basm, nici în rime sau muzicalitatea lor aparte. Voi rămâne mută până când vorbele îmi vor fi din nou aliate iar neantul se va disipa făcând loc în urma lui soarelui să zâmbească dintre nori sau lunii să-mi trimită razele ei plăpânde pe obrazu-mi iar lacrimile mele să pară din nou diamante... Adio !

3 comentarii:

dmd. spunea...

Nu pot fi de acord....ai grija te rog si continua...ai talent si asta nu e putin lucru.Te imbratisez.

JustMe spunea...

O sa-mi revin... am nevoie de putin timp, atat! Si eu te imbratisez cu drag!

gabi spunea...

Scrii foarte frumos. Citind acest post e ca si cum as fi evadat din viata cotidiana, traind intr-o lume de vis.
Si mie imi place sa scriu, mai ales poezii. Te-ar interesa un link exchange?

http://uzinadeganduri.ro

Eu te-am adaugat deja.

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.