joi, 21 octombrie 2010

Povestea Sarei VI

Sara stă ghemuită pe pervaz, cu capul cuprins de căuşul palmelor zdruncinându-se din când în când. Supărarea din sufletul ei se simte parcă în aerul camerei înmiresmat de notele de vanilie ale lumânării parfumate din colţul camerei. Gândurile îi zboară în neanturi nedesluşite câteodată chiar şi pentru ea. Se gândea la tot ceea ce făcuse greşit pe parcursul vieţii şi constată că nu puţine au fost momentele acestea, însă acum nu ştia cu ce a greşit atât de tare astfel încât să merite atâta tăcere din partea lui. Pentru o clipă parcă nici nu mai conta, între atâtea dezamăgiri din viaţa ei, însă inevitabil rămase cu un gol în stomac, un gol atât de mare, încât nu putea fi umplut decât de vorbele lui, vorbele lui de altădată, vorbe bine ticluite, vorbe învăluite în mătasea misterului ţesute fir cu fir, zi după zi în ultimele luni. Deschise jurnalul, îl răsfoi, iar şi iar, preţ de câteva ceasuri bune. Nu mai înţelegea nimic, nu înţelegea de unde această tăcere, poate că nici nu era de înţeles, poate că nu era nimic, pentru o clipă se gândi că păţise ceva şi că asta era motivul pentru care nu îi mai răspunsese şi nu o mai vizita aproape seară de seară ca în ultimele luni. Gândul acesta o cutremură de-a dreptul, căci nu avea cum să afle dacă se întâmplase într-adevăr ceva aşa că prefera să creadă că dintr-un motiv anume, numai de el ştiut s-a supărat şi a fugit din viaţa ei la fel de repede cum a şi intrat. Golul din stomac nu avea să treacă, ar fi avut nevoie doar de câteva cuvinte din partea lui, doar câteva şi atunci totul ar fi fost bine. A simţit că avea să se întâmple asta, în adâncul sufletului ei a ştiut, poate chiar de mult timp, însă n-a vrut să renunţe la sentimentul aparte pe care-l avea la fiecare mesaj de la el. Dintr-o dată se simţi atât de goală, atât de părăsită încât parcă nici inima nu-i mai bătea în anumite momente, se oprea în loc pentru o clipă, ca apoi s-o ia de la capăt, pe acelaşi drum, bătut de atâtea ori. Pentru o clipă se gândi la Alexandru, la dragostea ce i-o purtase atâţia ani însă recunoscu ca pentru sine, că la nivelul cuvintelor nu mai avusese parte de o asemenea experienţă, atât de plăcută... pentru prima dată în conversaţiile cu cel care-i scria în jurnal se simţea ascultată şi înţeleasă şi pentru asta îi mulţumea în gând. Nimeni, absolut nimeni nu mai reuşise asta, nici măcar Alexandru. Intr-o clipă îi trecu prin gând că în scrisoarea lui ar putea găsi exact asta, ce-i lipsea în acest moment. Se îndreptă către birou, deschise sertarul, lua scrisoarea, o foi între degete pentru câteva clipe, apoi o luă şi o puse deasupra lumânării şi o privi cum se transformă-n scrum. Nu mai conta pentru ea ce-i scrisese, puteau fi o mie de scuze înşiruite ticluit pe hârtie, oricum nu ar fi atins nivelul cu care se obişnuise în ultima vreme. Îşi şterse lacrimile cu dosul palmei şi se îndreptă către baie, dădu drumul la apă în cadă. Se dezbrăcă cu mişcări uşoare, hainele căzură pe gresia rece, avea un trup de copilă, un trup atât de alb şi de plăpând ca şi sufletul ei, părul negru îi cădea pe umeri, acoperindu-i sânii mici rotunzi. Se cufundă în apa caldă, închise ochii şi se gândi la toată viaţa ei, la faptul că nu a mai pictat de ani de zile, la vioara care poate acum i-ar fi fost aliată în suferinţă dacă ar fi ştiut s-o strunească, la copilăria cu iz de basm, la povestile bunicii, la Alexandru, la plimbările pe malul mării în miez de noapte, la fiorul pe carl simţise când îi răspunsese jurnalul, crezând că e ceva magic, la figura nedesluşită a celui care-i intrase pe fereastră şi totodată în viaţă, la cuvintele înşiruite în paginile galbene scorojite ale jurnalului, atâtea cuvinte, atâtea trăiri, atâtea drame... atât de multe! Apa deveni roşie, atât de roşie, ca fluturii ce-i dansau acum pe pleoape, braţele i se lăsară în jos, capul într-o parte. Atât de multe în gândurile ei, işi aduse aminte că ar fi vrut să fie sirenă, să-nnoate pe fundul oceanului, între valuri inspumate, să pătrundă în apa rece, atât de rece, îi apăru în minte imaginea ei în cadă, în apa roşie, atât de roşie şi ea inertă, cu părul negru plitind deasupra apei. Totul se întunecă pentru o clipă, o cuprinse o răcoare, până în suflet apoi deschise ochii, se uită în jurul ei... apa era limpede, atât de limpede şi de clară... se ridică în picioare păşi lângă cadă, pe trupul ei zvelt se scurgeau picăturile de apă, atât de multe şi atât de dese ca şi lacrimile ei, trupul îi strălucea în lumina nenumăratelor lumânari ce erau aprinse în baie, ca si lacrimile ei scăldate de lumina lunii.

5 comentarii:

geaninalisandru spunea...

Te rog să aduci aceste capitole pe Amprente.

Îmi place cum punctezi fiecare pasaj, aduci cititorul în lumea aceasta plină de emoții și neprevăzut.

Te îmbrățișez peste normă!

Otilia spunea...

Le voi posta si pe Amprente, unde n-am mai trecut in ultimul timp pentru ca nu am o stare tocmai buna.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru timpul pe care mi-l aloci.
Imbratisari calde de la malul marii!

Tlaloc spunea...

am citit de prima data cand a aparut, ma fascineaza gandul sinuciderii, sa nu se inteleaga gresit NU SUNT un adept al renuntarii acestei vieti, dar daca ne gandim suntem multi cei ce ne-am gandit la aceasta trecere, la acest pas, aici intervine ratiunea, speranta, increderea in sine....
ma opresc aici cu toate ca as dori sa dezvolt acest subiect tabu.
Sunt multe persoane in acest caz, am si eu un prieten care mi-a povestit in cate feluri a putut face acest lucru, intrebarea mea a fost mereu aceasi "oare acest fapt le rezolva pe toate?"
Ma bucur nespus sa vad ca ai ajuns in atentia Geaninei si lui Cristian, prin acest lucru minunat pe care ei il fac, si anume "Amprenta Literara"
Cei din jurul nostru trebuie sa inteleaga anumite persoane, pentru ca ei , prin postarile lor, impartasesc emotii, vise, trairi din viata lor.
Te imbratisez cu drag, A. sau mai bine spus Tlaloc!

Otilia spunea...

Stiu ca ai citit inca de cand a aparut. Si pe mine ma fascineaza subiectul, in acelasi fel ca si pe tine, la nivel de trecere in nefiinta, ce se intampla dupa etc.
Vorbim pe mail mai pe larg subiectul, abordeaza-ma cand ai timp. Imratisari dragul meu zeu!

dmd. spunea...

http://dmd-suflet.blogspot.com/2010/10/razi.html

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei