duminică, 4 decembrie 2011

Zece


În mintea înceţoşată a fiecăruia dintre noi apare uneori de zece ori pe zi aceeaşi figură divină şi acelaşi zâmbet încleştat în fălcile ei aceleaşi… zece clipe de absurditate zilnică în care nu faci decât să te-ntrebi de ce zece gânduri negre, afundate în abis se transformă în zece clipe de strălucire magică, de scânteiere rubinie, de gol în stomac, acelaşi gol de altă dată, umplut de zeci de fluturi cu fâlfâiri uşoare ce-ţi gâdilă fiecare simţ în parte.

Zece şoapte în urechea ta: o şoaptă indescifrabilă ce vibrează încă în timpanul tău, o şoaptă apăsată ce îţi sfredeleşte încă urechea, o şoaptă uşoară ce încă fâlfâie în adâncul sufletului, o şoaptă ce a devenit strigăt de disperare, o şoaptă ce dansează încă lasciv alături de fluturii altor simţiri, o şoaptă ce te-a deznădăjduit cu absurditatea ei,o şoaptă magică care-a făcut un vis să devină realitate, o şoaptă ce nu-şi mai găseşte locul între gândurile tale, o şoaptă ce se transformă-n fulgi de nea care se vor topi în neantul dorinţelor tale şi cea de-a zecea şoaptă, doar o şoaptă ce s-a ferecat în timpanele tale şi vibrează încă în tine iar când se va opri, vei şti că totul a fost doar un vis din zece şoapte alergând cu paşi repezi printre vibraţiile gândurilor tale!

Zece atingeri pe trupul tău de ceară: o atingere de fulg de nea, atât de rece, transformat în lacrimă de trupul tău fierbinte, o atingere de mâini reci, ca de gheaţă ce te înfioară, o atingere brutală ce-ţi fărâmiţează trupul în mii de scânteieri, o atingere atât de senzuală ce te trimite-n zbor pe fâlfâiri de vis, o atingere ce o să rămână marcată invizibil pe pielea ta albă, o atingere atât de delicată încât nu vei şti vreodată dacă a existat cu adevărat, o atingere ca o fâlfâire de aripi de licurici ce-a rămas aurie şi strălucitoare în ochii tăi aceeasi, o atingere de buze fierbinţi ce te topeşte-n pârâu de lacrimi de cleştar, o atingere ca de spumă ce se transformă-n baloane colorate de vise şi gânduri si o a zecea atingere ce face mai mult decât o sută de cuvinte mute, o sută de cuvinte ce se aştern delicat pe foaia gândurilor tale devenind aceeasi declaraţie de dragoste ce va vibra în sufletul tău, iar când se va opri, vei şti că a fost totul doar un vis din zece atingeri alergând cu paşi repezi pe trupul tău de ceară!

Doar zeci de gânduri absurde încleştate-n mintea mea, doar zeci de gânduri negre transformate-ntr-o clipă în zeci de clipe de strălucire magică!

miercuri, 23 noiembrie 2011

Figurina absurda


M-ai făurit ca pe o figurină absurda în mâinile tale de ceară, cu sufletul negru înnecat în abis şi-n loc de zâmbet ca de fecioară, m-ai expus într-o formă banală!

M-ai ferecat în cuvinte cu dinţi de cleştar ce rânjesc în strălucirea de sori din chipul tău clar şi lacrima-mi sapă obrazul fierbinte, nu mă lăsa făr’ de cuvinte!

Şi timpul trece absurd peste noi, cândva, cineva ne făurise în doi şi pâlpâie dorinţa în trupu-mi absurd, dar totul a rămas ferecat în trecut!

Fortăreaţa de fum din sufletul meu, ridică la cer scânteieri de rubin, rămân făurită-n figură de lut tot mereu doar cu sclipiri diafane ce se reflectă-n neantul divin !

Pântecele-mi sunt încleştate şi vreau doar să fug de toţi şi de toate, să descleştez gura cea mută şi să readuc pâlpâire de viaţă-n figurina absurdă!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Ceasul vietii

Viaţa mea este ca un ceas ce ticăie neîncetat şi sacadat în liniştea infernală a sufletului meu. Sunt ca învăluită-n ceaţă… simt cum întregul abis al trăirilor tumultoase de peste zi se transformă noaptea intr-un fum gros şi înnecăcios pe care îl trag însetată pe nări ca şi cum m-aş bucura de ultima răsuflare… odată ajuns înlăuntrul meu îmi încătuşează inima într-o temniţă de fum, ce se înalţă ca o fortăreaţă, cu turnurile ei umbrindu-mi vederea iar cu pilonii străpungându-mi pântecele… durerea mă cuprinde pentru câteva clipe, ca într-o feerie de culori, senzaţii şi sunete ce se perindă frenetic întâi prin neantul retinei mele, apoi plimbându-se uşor cu atingeri plăpânde pe întreg trupul meu chircit de durerea primordială, urmând să danseze întâi haotic pe timpanul meu şi mai apoi sacadat şi ritmat… tic-tac! Tic-tac!... acelaşi ceas de altădată, ceasul vieţii mele din turnul cel mai de sus în care mi-e întemniţată inima… iar atunci când ea va bate pentru ultima dată, va bate atât de tare încât întreaga fortăreaţă de fum se va risipi eliberându-mi pântecele şi descătuşându-mi sufletul ce se va înălţa la început doar ca o pâlpâire în neantul gândurilor pentru ca mai apoi să strălucească din ce în ce mai tare ca stea a speranţei în abisul infinit…

miercuri, 20 aprilie 2011

Visez in culori

https://bogdanphotos.wordpress.com/2010/10/16/nud-artistic-lumina-si-umbra/

Visez cu ochii deschişi… visez ceruri purpurii ca de catifea în care stele strălucesc cu inserţii de fir auriu, ici şi colo… din cerul purpuriu ajung în visare în fotoliul baroc cu picioare masive de lemn şi spătar mare şi arcuit ca spatele meu, cu dungi satinate, lucioase pe care îţi alunecă mâna uşor ca pe trupul meu gol!

Visez cu ochii deschisi… visez nisip fierbinte cu tălpile tale aceleaşi afundate în el şi pielea ta cu sclipiri de la ultima licărire de soare ce-şi dă acum suflarea-n ocean şi fumul tău de ţigară, fum ce iese încet printre buzele tale întredeschise şi se ridică spre cer conturând uşor curbe şi iar curbe, până ce desluşesc conturul trupului meu doar pentru o clipă şi apoi se împrăştie în neant!

Visez cu ochii deschişi… visez viaţa ca un tablou infinit, alb, ce-l desenăm împreună doar în culori… auriu pentru pielea mea de satin, argintiu pentru pielea ta cu sclipiri de diamant, rubiniu am pictat sărutul meu pe trupul tau, smarald am pictat firul ierbii pe care l-ai călcat, safir este cerul din care-am cules stele iar din pulberea lor am pictat contopirea, atingerea, dorinţa ce zace în noi!

Visez cu ochii închişi… visez apă albastră, atât de albastră ce se scurge infinit, picătură cu picătură pe fiecare centimetru de trup alb, ca de ceara… şi prima picătură o ajunge din urmă pe o alta şi se contopesc şi apoi cu o alta şi o alta… până când tot trupul îţi e învăluit de un ocean albastru de contopire pe care-l sorb cu nesaţ cu buzele mele pictate rubinii până când devenim o singură entitate de nemărginire albastră cu sclipiri rubinii!

luni, 7 martie 2011

Fluturi... mii de fluturi


Mii de fluturi colorați ce-și fâlfâie aripile ușor către nemărginirea sufletului meu gol... am mii de fluturi în stomac, dar poate-ar fi mai bine acum să tac!
Mii de fluturi ce-mi dansează acum pe pleoape și-mi fâlfâie-n urechi cu mii de șoapte... am mii de fluturi ce mă mistuie de dor și nu-mi doresc decât să fie totul mai ușor!
Îmi tremură sufletul în mine și uneori mă-ntreb dacă-i la fel și pentru tine, dacă tu simți măcar și-a mia parte, atunci fără regrete aș merge mai departe!
Îți place să mă vezi mistuită de dorință, cum tremură sufletul în mine și-mi vibrează fiecare fibră de ființă... îți place să te-nvălui în tăcere si mă-ntreb din nou dacă mii de fluturi i-am transforma-n plăcere!
Mă întreb însă uneori dacă tot ce-a fost între noi a fost vreodată cu mii de fluturi pentru tine sau poate nici a mia parte din ce m-a mistuit pe mine!

duminică, 27 februarie 2011

Sunt doar neant


Nu sunt decât prezentul gol, atât de gol încât nici o sclipire de dincolo de nori nu ar putea să-mi aprindă-n suflet o simpla licarire, nici sutele de sori!
Nu sunt mai mult decat abis ce se tranformă-n scrum, ca vântul cel năpraznic ce-a apărut in vis şi-a spulberat gândirea-mi ce-a luat-o pe-un alt drum!
Nu sunt decât iluzia unei iubiri fierbinţi ce se transormă-n pulbere de lacrimi, rugăminţi, şi-o să atârn în vise ca spânzurată-n vid iar când o să te doară doar voi zâmbi candid!
Nu sunt mai mult decât scânteie ce s-a stins şi-a rătăcit prin bezna universului nemărginit până ce-n plasa cerului s-a prins şi-a licărit incă o dată şi-apoi din nou s-a stins, ultima dată!
Nu sunt decât o dâră de fum ce s-a ivit din vechiul scrum ce-a fost odată spulberat de vânt şi-n loc să se ridice-n ceruri s-a prăbuşit către pământ!
Nu sunt mai mult decât am fost şi poate să gândesc nu are acum vreun rost dar dacă nu sunt decât ce am fost adica doar prezentul gol, abis sau fum, înseamnă că neantu-s eu sau o fi invers... oare cum?

duminică, 20 februarie 2011

Contopire

Sursa imaginii: http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=72137

Inchid ochii uşor şi mi te închipui doar aşa cum te ştiu eu. Câteodată eşti doar o picătură de apă, o picătură perfectă, limpede ce străluceşte în lumina roşiatică a răsăritului de soare cu sclipiri de rubin, la fel de rosu ca sângele ce-ţi curge prin vene necontenit iar când soarele se înalţă în înaltul cerului sclipirea ta rubinie dispare, la fel cum dispari şi tu în înaltul cerului ca un abur dens şi te ascunzi printre nori. Din înaltul cerului mă cauti cu privirea, te înfiori pentru o clipa că nu mă vei mai găsi dar apoi îţi dai seama că strălucirea mea de diamant nu poate fi egalată de nici un alt fulg de nea... apoi, îţi faci curaj şi te avânţi dintre nori ca altă picatură de ploaie plecată pe-nserat pentru a găsi o altă picatură ce străluceste cu sclipiri de diamant, ca fulg de gheată înmărmurit de atata aşteptare.
Uneori esti doar o adiere de vânt prin părul meu, o adiere caldă ca mâinile tale necunoscute, o adiere plăcută şi jucăusă ce-mi învaluie faţa, doar o adiere care alta dată te-a purtat pe aripi cand tu erai doar o picatură şi eu doar un fulg... o adiere care aduce de departe şoaptele tale aceleaşi şi mi le fredonează la ureche cu vorbe pe care doar tu le ştii, vorbe pe care doar eu le aud, căci le aud cu sufletul de fiecare dată sau o adiere ca o atingere delicată, ca un fâlfâit uşor de aripi de fluture, atingere ce ma înfioară de fiecare dată. In alte dăţi când închid ochii mi te închipui esti un soare ce străluceste cu sclipiri aurii în înaltul cerului meu, un soare care trimite raze de lumina stelelor din universul meu si le face sa străluceasca mai tare decat oricare alte stele din galaxii îndepărtate, un soare care te-a facut să dispari când erai doar o picatura, un soare care îmi va topi sclipirile de diamant înghetate şi mă va ridica la cer unde te voi regăsi şi ne vom intoarce pe pământ ca o singura picatură perfectă cu sclipiri de diamant şi rubin, dovada absolută a contopirii iubirii noastre eterne.

sâmbătă, 5 februarie 2011

Iubesc...

Zece chestii care ma fac sa vibrez!
Iubesc cuvintele, cuvintele insiruite cu talc, cuvintele fara de inteles pentru altii, cuvintele oranduite cu grija rand dupa rand dupa rand, cuvintele simple dar care pot deveni magice daca stii cand si cum sa le rostesti sau sa le scrii, cuvintele scrise ordonat si fara graba, cuvintele soptite la ureche doar pentru mine, cuvintele cu iz de basm, cuvintele cu inteles ascuns... cuvintele si atat!
Iubesc muntele, in toata splendoarea lui, cu aerul care iti umple plamanii cu fiecare respiratie... il iubesc in orice fel, cu zapada alba si pura care-ti trece pana dincolo de genunchi si prin care inaintezi cu greu sau plin de iarba, de brazi, de copaci care mai de care mai inalti, mai mici, mai rotofei sau strambi si fara frunze, il iubesc pentru ca miroase mereu a verde, a cer, a roua si a respiratie de copil inocent.
Iubesc cartile, cartile citite, cu paginile galbene, scorojite, cartile care au colturile indoite de degete grabite de a ajunge la sfarsit, cartile cu paginile patate de cafeaua sorbita cu ochii insetati de cunoastere, cartile cu paginile sarate de la lacrimile varsate la fiecare drama traita intens de vreun personaj, cartile noi cu pagini fine si lucioase pe care ti-e mila sa le atingi si pe care le citesti cu grija de teama sa nu le ranesti, cartile cu miros de biblioteca sau anticariat care-mi sfredeleste narile la fiecare pagina... toate cartile din lume pe care nu le am si pe care le doresc!
Iubesc fotografia si odata cu ea tot ceea ce este urat dar poate deveni extrem de frumos! Iubesc fotografia pura, nepelucrata, facuta pe un aparat cu film si pe care o muncesc cu mana mea si cu ochiul meu pana la sfarsit, in camera obscura unde nu sunt decat eu si fotografia mea care trebuie sa iasa perfect, iar asta poate dura zece minute sau ore intregi, dar ce inseamna cateva ore pentru ceva cu adevarat desavarsit?!
Iubesc marea pentru ca este sarata, la fel ca lacrimile mele, pentru ca este o parte din mine, pentru ca uneori este inspumata, cu valuri si se izbeste de mal cu furie asa cum sunt si eu uneori, pentru ca aproape mereu este limpede si molcoma dar cel mai mult o iubesc pentru simplul fapt ca este acolo si ma asculta de fiecare data ca o confidenta de nadejde!
Iubesc copiii, pentru felul in care le miroase pielea, pentru surasul lor inocent si ganguritul lor suav, pentru naivitatea lor, pentru energia lor debordanta si pentru faptul ca ma fac sa rad in fiecare zi si sa constientizez ca viata merita traita in fiecare zi doar in asteptarea unui chicot strengar de la ei!
Iubesc arta in ansamblul ei, pictura cu nenumarate si felurite culori sau schitele doar in creion alocuri apasat si atat de intens sau abia atins de hartie, hasurat incet; sculptura pentru care cel care a realizat-o are inca mainile crapate si aspre... orice poate fi arta atata timp cat talentul celui care infaptuieste actul artistic este unul desavarsit!
Iubesc scrisorile care nu-si vor pierde niciodata farmecul lor aparte, scrisori din care poti deslusi multe din apasarea stiloului, din tremurul care se vede in fiecare cuvant, din nesiguranta si taieturile care sunt pe alocuri, din insiruirea de cuvinte fara sens pentru unii dar cu atat de multe intelesuri pentru mine... le iubesc pentru fluturii din stomac pe care-i provoca inainte de a o deschide, pentru misterul care salasluieste in fiecare rand si care va fi deslusit pana la sfarsit, pentru simplul fapt ca inca mai exista!
Iubesc ploaia pentru ca trezeste natura la viata, pentru ca face o multime de cercuri concentrice pe suprafata lacului, pentru ca miroase a natura vie si pentru ca uneori picaturile ei reci ma readuc la viata si imi reamintesc sa traiesc!
Iubesc necunoscutul pentru misterul de a descoperi ceva nou zi dupa zi, pentru ca ma intriga, pentru ca ma provoaca, pentru ca ma face sa ma redescopar, pentru ca ma face sa dau frau liber imaginatiei si sa intru intr-o lume a fanteziilor si a misterelor in care totul este permis!

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Gânduri ratacite in univers



Gândurile mele se împleticesc în mrejele universului. Negura neantului se aşează molcom pe gândurile mele bune, le împresoară, le învăluie treptat şi le acoperă; doar gânduri negre pretutindeni în mine, încătuşate de sclipiri de răutate... Le voi da drumul, le voi elibera, se vor ridica întâi ca un duh negru ce va învălui sclipirea stelelor până nu va mai rămâne nimic din ea, doar urme ale unei sclipiri feerice de altădată şi apoi se vor transforma într-un fum alb, curat, ca o ceaţă densă ce se va disipa printre mainile unilersului lăsând în urmă sclipirea orbitoare a stelelor ce-şi croiesc drum către puritatea sufletului tău. Din ceaţa albă ce se va aduna deasupra universului voi făuri un alt univers, un univers alb cu stele cu sclipiri de rubin, ca buzele ce ţi le ofeream ţie altădată, un univers numai al nostru în care să fim încătuşaţi în mrejele dragostei pure şi eterne. Duhul negru va da târcoale iubirii noastre pure, va învălui treptat cerul nostru alb, va orbi sclipirea stelelor şi va încătuşa puritatea iubirii in stele ce pălesc şi se aruncă din ceruri spre pământ lăsând în urmă pulberea rubinie a buzelor mele pe întregul tău cer. Voi aduna pulberea în căuşul palmelor şi o voi ţine strâns iar când vântul iubirii noastre absolute va înceta să bată, voi deschide încet palmele şi voi sufla cu putere astfel încât în neantul negru vor fi ţintuite din nou stele strălucitoare, va fi universul meu în care va pătrunde doar sclipirea ochilor tăi îndrăgostiţi de rubiniul buzelor mele aşezate în înaltul cerului.

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.